Trăirea sufletului îndrăgostit

Ce provocare este să fii îndrăgostit! Nu mai ştii cine îţi propui să fii şi nici nu prea te mai interesează. Nu mai contează ce statut ai şi nici ce ziduri ai ridicat între tine şi lume, ca să te aperi de durerea de a fi rănit. Toate se evaporă cu o viteză uluitoare. Rămâne o bucurie imposibil de descris în cuvinte, în care te regăseşti numai cu simţirile tale, cu dorinţa de a fi mereu acolo, în Prezent, şi de a savura fiecare fărâmă de realitate care ţi se oferă. Este ceva ce nu crezi că se va putea sfârşi vreodată. Simţi că zbori, ai curajul nebunesc de a face lucruri pe care nu le-ai face în mod obişnuit, ai o pasiune devoratoare şi nestăvilită pentru viaţă şi vezi partea bună şi frumoasă a lucrurilor. Porneşti dezlănţuit către orice provocare, iar lucrurile par să se desfăşoare cu mult mai multă uşurinţă, decât în monotonia apusă. Realizezi, pentru o clipă minusculă, că ceea ce vezi este o plăsmuire a minţii, o fantezie plăcută care te vrăjeşte să observi numai ceea ce îţi place, ce ai nevoie şi ce îţi doreşti. Însă alegi să păstrezi vălul iluziei jucăuşe şi să te afunzi tot mai mult în bucuria nemărginită. Este firesc să vrei să înoţi mereu în acest ocean al iubirii, pentru că acolo te întâlneşti cu Dumnezeu. În acea trăire intensă de exaltare atingi punctul culminant al regăsirii Esenţei tale Divine. Te reîntâlneşti cu Bucuria De A Fi. Atunci vrei să păstrezi acea stare pentru totdeauna.

Dilatarea timpului

Dacă am putea expanda acele momente unice pe termen mult mai îndelungat, am putea simţi acea Iubire pe parcursul întregii vieţi, fără atât de multe întreruperi de ritm. Alternanţele de la bucurie imensă la suferinţă ne fac să fim mereu în alertă, cu gândul că oricând se poate pierde voia bună şi că ne putem scurge în pământ de tristeţe. Linia de mijloc poate fi conturată prin conştientizarea faptului că Lumina şi Întunericul joacă o piesă cu mai mulţi actori, în care putem alege să fim regizori sau spectatori sau chiar să jucăm rolurile personajelor. Putem comuta de pe un statut pe altul şi o facem. Însă, în final, ajungem să ne mulţumim cu rolul de spectator, din care putem observa fără patimă şi ataşament tot ceea ce se petrece. Fie purtăm măştile, fie le dăm jos, în fiecare moment vrem să ne conectăm la ceea ce este real şi profund în inima noastră. Ne temem atât de mult de Iubire În Toată Manifestarea Ei, încât o respingem şi o traducem în aşa fel încât să se potrivească nevoii de a ţine controlul asupra evenimentelor în care ne aflăm. Mai mult decât atât, este imposibil să înţelegem Iubirea Necondiţionată cu o minte liniară. Această mărginire înseamnă limitarea la nevoile proprii, în care percepem iubirea ca pe necesitatea de a fi cu cineva, de a construi ceva sau o limităm la sexualitate.

Bucuria de A FI

Dimensiunea Iubirii Necondiţionate este Acceptarea cu Bucurie a Tot Ce Există, într-un spaţiu interior şi exterior nouă, în care ne simţim mereu ocrotiţi şi în siguranţă, unde ne putem plimba nestingheriţi şi în care ne simţim mereu ca Acasă. Este locul în care suntem Noi Înşine, fără povara egoului de a ne aşeza pe un soclu predefinit şi rigid. Este Libertatea de a ne extinde aripile şi de a ne înălţa Sufletul în Înaltul Infinit. Este dezlănţuirea Creativităţii şi preluarea rolului de Creator care este capabil să edifice lumi dincolo de hotarele minţii. Când ne mişcăm în acel spaţiu sublim, nici nu ne mai putem problema de a fi în siguranţă, ci Suntem, pur şi simplu. Aceste definiţii explică, atât cât este posibil, inexplicabilul şi imposibilul din mintea în care încă se strecoară frica şi neputinţa. Ceea ce ne limitează prelungirea sentimentului liniştitor al Iubirii este faptul că mintea tridimensională este incapabilă să proceseze frecvenţele înalte ale Iubirii Necondiţionate, spre deosebire de inimă, care sesizează imediat undele Iubirii. Tot ce poate face este să traducă acest spaţiu sublim în termenii nevoilor. Iar pentru că aceste nevoi ascund frici şi neîmpliniri, ne resemnăm în faţa extazului nepământean. Când curăţăm mintea de tiparele învechite, facem loc manifestării plenare a Iubirii. Atunci va putea şi mintea să traducă vibraţiile sublime ale Iubirii.

Printr-un simplu salut plin de Iubire, Entuziasm şi Voie Bună poţi deschide o inimă posomorâtă. Ea tresare când simte valurile Bucuriei, pentru că recunoaşte natura divină dincolo de orice programare raţională. Putem profita de orice conjunctură care ne permite să ne reconectăm la Esenţa noastră. Suntem Bucurie şi Aşa este hărăzit: să ne întoarcem, mai devreme sau mai târziu, tot în acest Spaţiu Infinit Al Bucuriei. Este Iubire atunci când simţi că se deschid Cerurile şi că poţi cuprinde neantul, că orice s-ar întâmpla, nimeni şi nimic nu îţi poate tulbura sau lua această stare. Dansezi şi cânţi, în gând, pe drum, în casă, la masă, priveşti în zare rătăcit în scenarii optimiste, râzi cu poftă şi atragi seninul în toate imaginile mentale. Vrei să ştii acum cum este? Ascultă o melodie plăcută, veselă, zglobie şi urmăreşte cu atenţie cum ţi se deschide inima. Dansează! Sufletul tău abia aşteaptă.

Când intrăm pe tărâmul inefabil al Iubirii Necondiţionate, ne conectăm la Divinitatea A Tot Ce Există. Acolo ne întâlnim cu Bucuria De A Fi Noi înşine. Când ne îndrăgostim, suntem capabili să vedem totul prin ochii iubirii, ai Creatorului şi ne îndrăgostim, de fapt, de noi înşine. Sămânţa noastră divină străluceşte atât de puternic, încât ne arată drumul spre Acasă. Să păstrăm această stare este cel mai preţios lucru. Să rămânem îndrăgostiţi în Spaţiul Infinit al Creaţiei şi al Iubirii ne face să ne simţim uşori şi detaşaţi, într-o contemplare extatică a Frumuseţii care ni se desfăşoară treptat, din ce în ce mai mult, în faţa ochilor. Să fim îndrăgostiţi presupune să ne deschidem inima şi să renunţăm la canoanele strâmte ale fricilor mentale, pentru a ne putea lăsa purtaţi de valurile Speranţei şi ale Bucuriei. Înseamnă să eliminăm controlul şi judecata, autoînvinovăţirea şi ruşinea, toate aceste scheme mentale care ne încorsetează inima şi care au drept şef propriul Ego.

Ce alegem să trăim

Identitatea ne obligă să fim într-un anumit fel şi să acţionăm într-un anumit mod, însă Conştiinţa ne deschide orizonturile şi ne permite să dizolvăm orice constrângere a fricii, pentru a trece dincolo de ceea ce este comod şi la îndemână, ce ştim deja. Pentru că dincolo de aceste graniţe induse sălăşluieşte tot ceea ce căutăm, de fapt. Totul poate fi reconfigurat, însă mintea nu ştie asta. O putem învăţa. Sigur vrem să o facem. Iar experienţa îndrăgostirii este un exemplu pe care neuronii noştri îl pot folosi pentru a formula noi posibilităţi. Nu este necesar să pierdem ce avem, ci putem clădi constelaţii noi, mult îmbogăţite, în care păşim treptat, cu entuziasm. Ne putem îndrăgosti oricând, oriunde, de oricine, de orice. Contează că am ajuns la noi, că am gustat din Bucuria Divină, că ştim cum vrem să ne simţim şi să ne asumăm conştient misiunea de a savura în mod constant această trăire. De restul se ocupă Universul.

© Iuliana Apetri – 2018