Gândurile creează realitatea
Ceea ce gândim se reflectă în mod absolut asupra manierei în care acţionăm. Prin mintea noastră trec zilnic zeci de mii de gânduri, în funcţie de cât de preocupaţi suntem de diverse lucruri. Când ne odihnim mintea, suntem mai capabili să distingem gândurile care apar şi atunci conştientizarea lor este la îndemână. Schimbarea de atitudine şi comportament este posibilă numai prin eliminarea definitivă a gândurilor care ne ghidează viaţa în mod limitat şi destructiv. Există modalităţi de transformare în acest sens, care pot genera beneficii reale pentru cei care le aplică. 

Necesitatea transformării
Până nu se schimbă complet paradigma veche de gândire, nu există rezultate concrete şi durabile, ci numai ameliorări temporare ale simptomelor. De pildă, fac o meditaţie, ascult muzică, fac yoga şi mă liniştesc într-o oarecare măsură. Însă, în în fundal, gândirea nu s-a schimbat. Şi reiau comportamentele defectuoase atunci când apare un nou factor declanşator. Această frustrare apare foarte des la persoanele care merg la cursuri şi ateliere de dezvoltare personală în care doar se dezbat chestiuni legate de transformare. Adevărata schimbare este legată strict de procesul de conştientizare. 

Un stimul cât de mic poate dezlănţui o adevărată furtună. Uneori, de neoprit. Aşa se explică de ce uneori suntem uimiţi de comportamentele explozive ale unei persoane pe care o ştiam calmă, tolerantă, cu o atitudine constantă. Înainte de această ieşire, persoana respectivă a trecut de mai multe ori prin situaţia care o deranja, însă, stimulul fiind suficient de mic, ea a ascuns acest lucru. În clipa în care s-a umplut paharul, ea va manifesta acel comportament care este direct asociat tiparului de gândire care o determină să reacţioneze într-un anumit fel în situaţia respectivă. Felul în care gândeşte o obligă să se supună unui anumit tip de reacţie. 

Gânduri – emoţii – acţiuni
Individul poate percepe realitatea numai pe baza informaţiilor la care are deja acces. Adică poate, de fapt, recunoaşte aspecte deja existente în banca lui de date. Ceea ce vine ca noutate spre el primeşte accesul de la trecerea la un nivel superior de conştienţă.
Triada indisolubilă gânduri – emoţii – acţiuni se transformă odată cu transcenderea acestui nivel. Toate aceste forme reprezintă trăirea pe care un om o are la un moment dat, într-o anumită circumstanţă. Când cineva vorbeşte pe un ton ridicat, cei din jur pot reacţiona în moduri complet diferite. Ceea ce poate însemna o uşoară stare de uimire pentru unul, poate fi o stare de iritare pentru altul, iar pe altcineva îl poate bloca de-a dreptul, acesta din urmă nereuşind să mai poată urmări conlocutorul. Aceste diferenţe dintre modurile de reacţie sunt efectele tiparelor de gândire ale acelor persoane. 

Tiparele de gândire
Configuraţia gândurilor noastre este rezultanta dintre experienţele proprii şi informaţia genetică moştenită. Tot ceea ce s-a petrecut în existenţa noastră, conştient sau nu, lasă o amprentă asupra modului în care gândim, asupra felului în care trăim emoţiile asociate şi asupra manierei în care ne comportăm. 

Când ne exprimăm prin cuvinte, prin timbrul vocii, prin tonalităţi şi prin gesturi într-un stil anume, o facem în acel mod pentru că informaţiile pe care le deţinem despre acel aspect al realităţii ne condiţionează. Este bine de reţinut faptul că în peste 90 la sută din cazuri, reacţiile noastre se manifestă inconştient. 

Gândurile se succed cu rapiditate în mintea noastră şi suntem nevoiţi să luăm decizii, mai mult sau mai puţin semnificative, şi apoi trecem la fapte. Când reacţionăm, totul este invizibil conştientului nostru. În momentul în care începem să fim atenţi la ceea ce ne trece prin minte, să depistăm emoţiile care ne străbat şi să ne identificăm comportamentele, vom reuşi să deschidem tot mai mult poarta conştientului către inconştient şi să numim necunoscutul. 

Misterul propriei fiinţe zace în Marea Inconştientului. Corabia Conştientului navighează pe aceste ape şi se supune mareţiei sau liniştii valurilor, presiunilor şi zgomotului care o conduc fără oprire. Ceea ce schimbă plutirea lină sunt ploile, furtunile, nebulozitatea, direcţia şi viteza vântului, presiunea atmosferică. Valurile li se supun. 





Articol de Iuliana Apetri
Sursa foto: Pixabay