Fericirea vine la pachet cu responsabilitatea

Fericirea vine la pachet cu responsabilitatea

Uşor sau greu de acceptat, fericirea este o lucrare personală, o muncă pe care fiecare alege să o facă în maniera sa proprie şi pe care o onorează în fiecare clipă prin ceea ce gândeşte, simte şi face în toate situaţiile de viaţă. Alegerile sunt decizii personale care necesită implicare şi perseverenţă, curaj şi responsabilitate, iubire şi respect.

Cine este nefericit, nu poate face pe altcineva fericit

Dacă o persoană se confruntă cu temeri, frici, traume, neînţelegeri, neîmpliniri, frustrări, convingeri neproductive, va reuşi să le proiecteze cu succes asupra celor pe care îi întâlneşte, considerându-i responsabili şi vinovaţi de propria nefericire, fără a fi conştientă de acest lucru. Va folosi aceeaşi oca pentru a măsura totul după bunul plac şi pentru a croi experienţele prin care trece după chipul şi asemănarea gândurilor şi emoţiilor sale. Acest fapt creează o inegalitate între bagajul psiho-afectiv al individului respectiv şi al celor cu care interacţionează. Persoana asupra căreia se proiectează are, la rându-i, propriile proiecţii, pe care le materializează, gândind despre celălalt că nu o iubeşte, că nu o place sau nu o preţuieşte suficient, simţind neîmplinire, nesiguranţă, neîncredere, ezitare. Rezonanţa dintre cele două personaje deviază şi se ajunge la neînţelegeri, dezamăgiri, frustrări, incertitudine, ură, ruşine, furie, greaţă ş.a., în cazul unuia sau amândurora.

Asumarea propriului adevăr

Dacă persoana nu reuşeşte să conştientizeze rădăcina, manifestarea şi efectele trăirilor sale, ea poate rămâne captivă într-un cerc vicios al vinovăţiei şi blamării. Dacă intensitatea nefericirii ajunge până la depresie, atunci persoana respectivă devine imună la experienţa şi trăirile celorlalţi, căutând, cu orice preţ, să îşi satisfacă propriile dorinţe şi nevoi. În acest caz, individul poate părea lipsit de empatie, iar acţiunile sale pot fi receptate ca dureroase, nemiloase şi neînţelese de către cei din jur. Poate ajunge chiar până la a-l respinge pe celălalt, pentru că nu a fost capabil să îi satisfacă nevoile şi să îl scoată din „butoiul cu melancolie”. În final, totul se reduce la pierderea încrederii din partea amândurora: cel care proiectează consideră, în subconştient, că celălalt nu îl poate mulţumi, că nu este suficient de bun pentru el, pentru că nu a fost în stare să îi şteargă suferinţa din inimă, iar cel asupra căruia s-a proiectat nu se poate relaxa şi nu se poate implica deplin, pentru că nu se simte în siguranţă. Puterea iubirii nu este suficient de mare pentru el, aşa cum, în cazul primului, puterea iubirii nu a fost suficient de mare pentru a-i diminua sau vindeca suferinţa sufletească.

 

Soluţia salvatoare este schimbarea conştientă

Din acest carusel individul poate ieşi numai atunci când admite, cu credinţă şi sinceritate, faţă de sine însuşi, că propria gândire poate fi îndoielnică, iar comportamentele sale nu sunt neapărat cele mai adecvate în anumite conjuncturi. Pare atât de simplu, nu-i aşa?! Pe de o parte, pare uşor, pe de alta, poate fi destul de greu. Partea uşoară este că semănarea îndoielii în ceea ce priveşte convingerile şi trăirile personale este primul pas către manifestarea propriu-zisă a schimbării. Partea dificilă este că educaţia, experienţa şi orgoliul o împiedică să acceseze resursele utile în acele momente. Educaţia – pentru că persoana respectivă a fost învăţată, într-un fel sau altul, că trebuie musai să obţină ce vrea, altfel riscă să fie nefericită. Experienţa – pentru că, de fiecare dată când a trecut prin situaţii similare, ceilalţi au fost responsabili şi au făcut-o să sufere (mama, tata, fraţii, surorile, alte rude, educatorii, prietenii, iubiţii/iubitele, soţul/soţia etc.). Orgoliul – pentru că nu reuşeşte să escaladeze propriul zid, cel pe care l-a construit atunci când a clădit lumea (prin educaţie şi experienţă) după propriul calapod, cu certitudinea că tot ce nu se potriveşte este nedemn de ea şi de fericirea ei. Prin urmare, singurele opinii şi experienţe valabile sunt ale persoanei însăşi, ea tinde să aibă mereu dreptate şi nu acceptă (sau o face destul de anevoios) părerile şi experienţele diferite ale celorlalţi. Alimentarea orgoliului menţine persoana într-o stare de judecată, de blamare şi vinovăţie, ceea ce o îndepărtează de înţelegerea profundă şi autentică a realităţii. Practic, în loc să perceapă lucrurile aşa cum sunt, aceasta îşi creează o imagine deformată asupra unei situaţii şi o etichetează cu proiecţiile propriei nefericiri. În loc de asta, poate alege să facă un pas înapoi pentru a putea observa clar cum stau lucrurile. Dacă este nevoie, chiar doi paşi sau mai mulţi. Perspectiva se schimbă, cu siguranţă.

Comunicarea cu sinceritate şi curaj poate salva relaţii

Este un lucru aparent simplu, însă poate fi greu de depăşit pragul verbalizării propriilor gânduri şi sentimente. Dacă cineva se află, de pildă, într-o situaţie în care se simte subestimat şi neînţeles de către celălalt, când acesta pare să manifeste, totuşi, o anumită putere asupra sa, intră pe o cale unde resursele proprii par a fi insuficiente pentru a face faţă.

Se trezeşte în imposibilitatea de a se putea exprima, se poate bloca la nivelul comunicării de sine şi al comunicării cu celălalt. Exprimării emoţiilor este o adevărată terapie. Mai mult decât atât, poate asigura împlinirea şi creşterea spirituală a fiinţei, aducând sinele către propria lumină şi putere. Cu iubire şi respect, cu grijă şi responsabilitate faţă de experienţa şi viaţa celuilalt, dacă spui ce simţi şi ce gândeşti, dacă exprimi cu voce tare trăirile reale, poţi vindeca o relaţie, poţi mângâia sufletul celuilalt, poţi alina durerea din inima sa. Curajul de a spune ce simţi şi ce gândeşti cu adevărat este vital atunci când vrem să construim relaţii sănătoase şi de durată.

Nimic nu rezistă dacă este clădit pe piloni falşi şi pe aparenţe în loc de lucruri solide. Puterea personală şi cea a unei relaţii se pot dobândi atunci când ceea ce gândim, ce simţim şi ce facem se află în armonie, iar orice urmă de frică se resoarbe de la sine. Teama de a fi judecat pentru ce simţi şi pentru ce gândeşti despre celălalt poate distruge puntea de comunicare dintre doi oameni şi poate contamina relaţia până la încheierea neplăcută a acesteia. Ambii parteneri trebuie să îşi asume responsabilitatea asupra propriei atitudini şi numai prin împărtăşirea trăirilor, dorinţelor şi nevoilor se poate anula efectul nedorit al relaţiilor nefericite. Când cineva reuşeşte să elimine gândurile disforice şi emoţiile neplăcute, atitudinile şi comportamentele nedorite, liniştea sufletească se aşterne de la sine

Afirmaţii utile pentru a gestiona astfel de situaţii la nivel mental:

  • Eu sunt capabil/ă să dau naştere unor situaţii noi şi benefice pentru mine şi pentru cei din jur.
  • Mă iubesc, mă accept şi mă iert aşa cum sunt, cu toate punctele mele forte şi cu toate punctele mele slabe.
  • Mă iubesc, mă accept şi mă iert exact acolo unde sunt acum.
  • Viaţa mea este plină de bucurie şi creez acum numai situaţii pozitive şi sănătoase, sub toate aspectele.
  • Aleg acum să trăiesc numai acele experienţe care îmi aduc bucurie şi linişte interioară.
  • Îmi iubesc şi îmi respect viaţa, viaţa mă iubeşte şi mă respectă pe mine.
  • Permit acum emoţiilor mele să caute drumul către linişte şi bucurie.
  • Sunt înconjurat şi ghidat Lumină.
  • Sunt Iubire.
  • Sunt Pace.
  • Sunt creatorul propriilor mele gânduri.
  • Gândurile mele sunt pline de iubire, lumină, iertare, bucurie şi armonie.

Repetarea afirmaţiilor pozitive cu regularitate, zilnic şi de mai multe ori pe zi, poate schimba, pur şi simplu, maniera în care gândim. Pot dispărea, aproape insesizabil, gândurile neproductive şi pot apărea altele noi. Ne putem da seama de acest lucru atunci când observăm că facem faţă în situaţii în care, în trecut, nu ne-am fi descurcat deloc. Devenim mai puternici şi mai siguri pe noi, abordăm situaţiile dificile cu mai multă forţă şi certitudine, ne menţinem echilibrul interior cu mai multă uşurinţă.

© Iuliana Apetri, 2015

Leave a Reply