Evoluţia: atracţie sau frustrare?

Evoluţia: atracţie sau frustrare?

Pe calea transformării noastre, întâlnim oameni diferiţi, aflaţi pe trepte de evoluţie specifice, şi învăţăm câte puţin de la fiecare, întru reamintirea a cine şi ce suntem, de fapt. De fiecare dată, suntem atraşi de persoane şi activităţi care ne pot oferi bucurie şi vindecare, pentru a ne găsi confortul în frumuseţea propriei existenţe.

Însă, în tot acest timp, multe experienţe ne trimit în spaţii rigide, în care ne simţim vinovaţi şi frustraţi că nu suntem suficient de buni şi de performanţi, că nu suntem în rând cu olimpicii din jurul nostru care evoluează mai repede decât noi. Nu este şi nu trebuie să fie aşa! Acesta este o perspectivă egotică şi provine din nerecunoaşterea propriei măreţii şi a faptului că suntem, fiecare, o strălucire unică şi magnifică.

Putem evolua simţindu-ne în siguranţă cu ceea ce trăim. Ne putem accepta sentimentele, fără a avea nevoie de foruri exterioare care să ne judece performanţele şi paşii pe care îi facem. Ideea este să ne simţim confortabil cu eforturile pe care le depunem pentru a creşte şi a învăţa, nicidecum de a ne simţi vinovaţi şi condamnaţi la insuficienţă de către cei din jur.

Fiecare face ce poate, cât şi când poate. Acesta este ritmul firesc şi aşa funcţionează cel mai bine pentru fiecare. Nimeni nu poate spune mai bine decât noi înşine care este acest ritm de evoluţie, pentru că este un lucru intim. Ne-am obişnuit să delegăm puterea personală tuturor şi să nu ne asumăm măreţia. Aşteptăm, nenatural, să ne spună altcineva cât de valoroşi suntem, iar asta este tot o perspectivă a egoului. El vrea lăudat şi să se simtă valorizat când se compară cu alţii. Totodată, aceasta este şi o latură a copilului interior care a suferit odinioară şi acum caută validarea prin care să se simtă acceptat şi iubit.

Viaţa este plină de greutăţi, de provocări, de experienţe care ne bulversează până nu mai ştim bine pe ce lume trăim, în anumite momente. Acestea sunt suficiente pentru a şti că avem nevoie să ne şi simţim bine, să creăm cât mai multe împrejurări în care să gustăm bucuria şi entuziasmul, în care să fim convinşi că viaţa merită trăită. Când totul este trist şi greu, ne piere cheful de viaţă. Momentele grele ne invită să curăţăm balastul limitărilor greoaie. Acest lucru ne permite să ne descătuşăm de suferinţe şi drame şi să facem loc noului să se manifeste.

Evoluţia conştientă implică muncă, detaşare şi distracţie. Este însăşi definiţia vieţii. O viaţă tulbure şi lipsită de voie bună este suficient de tristă, cât să fugim departe de ea.

 

Cum îţi dai seama ce ţi se potriveşte?

Când îţi place ceva şi îţi face bine, te duci cu drag, cu nerăbdare, cu entuziasm şi cu bucurie, fiind încredinţat că acolo eşti în siguranţă şi ceva, încă nu ştii ce, îţi va fi de folos. Adică asculţi chemarea inimii.

Dacă eziţi, te duci fără să ai prea mult chef şi faci asta pentru că mintea ta spune că trebuie să o faci, atunci pune-ţi mai multe întrebări legate de ce te motivează cu adevărat să faci acel lucru. Poate descoperi că răspunsul vine din egoul tău, vrei să fii mai breaz decât alţii, mai performant, iar fundalul acestei atitudini competitive este frustrarea că, de fapt, nu te simţi suficient de bun şi de valoros. Este o manifestare firească a minţii limitatoare, care devine inutilă când înţelegem că suntem unici şi valoroşi, orice ar fi, pentru că aşa am fost creaţi.

Cum te simţi când decizi tu ce este mai bine pentru tine, când alegi ce îţi place şi îţi susţii punctul de vedere, fără a te lupta cu tine şi cu ceilalţi ca să te impui?

Te-ai întâlni în spaţiul tău sacru cu libertatea proprie, cu iubirea necondiţionată pe care ai ales să o accesezi. Ţi-ai da voie să te iubeşti şi să te accepţi aşa cum eşti, fără teama că cineva sau ceva din afară te-ar face să te simţi nepotrivit şi ţi-ar invalida puterea şi valoarea.

În realitate, nu ne fugăreşte nimeni nicăieri. Ceea ce urmăm, de fapt, este chemarea propriului suflet. Şi depinde de noi să îi ascultăm cererile şi să îl umplem de frustrare sau de bucurie. Suntem acolo unde am ales să fim, în stadiul potrivit cu înţelegerea noastră asupra vieţii şi a lumii din acel moment.

 

Alege calea inimii

Foarte mulţi oameni evoluează acum conştient. Fiecare se află pe treapta lui. Nu ştim care este şi nu este treaba noastră să judecăm evoluţia şi paşii nimănui. Noi trebuie să ne vedem de calea proprie, de munca noastră şi de cum ne simţim de fiecare dată când facem ceva pentru noi.

În acest proces evolutiv, există tendinţa multora de a-şi etala cunoaşterea şi de a-i subjuga pe ceilalţi cu bagajul lor cognitiv, însă aceştia acţionează din perspectiva vindecătorului care îi ajută pe alţii şi nu se ajută pe el însuşi. Simţim asta de fiecare dată când cineva ţine musai să-şi impună părerea şi să fie ascultat cu orice preţ. Când cineva insistă, mulţumeşte-i pentru grijă şi alege numai experienţele care te fac să te simţi în siguranţă şi confortabil cu inima ta. Nu forţa nimic, pentru că poţi pierde o lecţie importantă. Şi nu vrei să-ţi ratezi experienţele, pentru acestea sunt tocmai darurile care te ajută să creşti şi să înveţi cu adevărat.

Nu te obligă nimeni, în afară de fricile tale, de teama că nu eşti destul de bun şi că nu faci suficient de mult. Respiră profund şi alege activităţile care îţi fac realmente plăcere şi îţi aduc bucurie. Elimină presiunea că trebuie să faci ceva ca să îi mulţumeşti pe ceilalţi. Tu eşti prima persoană din viaţa ta care are nevoie de atenţie. Într-o stare şubredă, nu poţi fi de folos nimănui. Şi cu cât eşti mai puternic şi mai stabil, cu atât îi poţi sprijini mai mult pe cei din jur, atunci când îţi solicită acest lucru. Cale senină şi bucurie, Călător Frumos!

Autor: Iuliana Apetri

Comments are closed.