Povestea unui Stejar, spusă de el însuşi

Povestea unui Stejar, spusă de el însuşi

A fost odată ca niciodată un Stejar înalt și frumos, iar coroana lui era atât de bogată, încât putea adăposti pe oricine sub ea. De aceea, toată lumea se oprea la umbra lui și se odihnea ori se fotografia. Farmecul său ocrotitor îi invita pe călători să se simtă în siguranță poposind la poalele lui, sub cupola-i maiestuoasă, de fiecare dată când străbăteau aleile parcului împădurit.

Într-o zi caldă de vară, dis-de-dimineață, se auziră dintr-o dată zgomote tăioase și asurzitoare lângă el.

Ce-o fi asta? se întrebă în sinea lui Stejarul și se uită în jur, ca să afle de unde provine zgomotul. Câțiva oameni treceau nepăsători, parcă neauzind și nevăzând ceea ce ce întâmplă. Undeva, în apropierea copacului, un grup de oameni învârteau o mașinărie de fier, mare și grea, scormonind pământul din apropiere. Ce-or fi vrând să facă? gândi el curios. Zgomotul persista, iar frunzele Stejarului începură să murmure agitate.

Deodată, un copac vecin spuse: Dragă frate, acești oameni vor să sape lângă tine, poate vor chiar să te doboare, ca pe alți frați de-ai noștri.

Tocmai atunci trecea pe acolo un fluturaș. Acesta auzise toată conversația celor doi copaci și le spuse: Stejarule, fă ceva și salvează-te! Vezi, uită-te la mine! Eu pot să-mi întind aripile și să zbor. Ia-ţi crengile cu frunze și fugi cât mai degrabă din fața acestui pericol!

Copacul tăcu preț de câteva clipe, apoi îi răspunse: Aș fugi din calea pericolului, desigur, dar menirea mea este să stau. A ta, într-adevăr, este să zbori. Să le arăți tuturor că acest lucru este posibil. A mea este să le arăt tuturor că poți rezista și atunci când stai, indiferent de ce se va întâmpla. Dacă și eu zburam ca tine, nu mă mai găseai aici. Poate voi fi doborât sau poate nu. Însă, atâta timp cât sunt viu, rostul meu este să stau adânc înfipt în pământ și să servesc prin prezența mea, să fiu stabil și puternic în toate situațiile care apar. În mijlocul furtunii, să rămân în picioare, în căldura cea mai puternică, să rămân în picioare, în zgomotele cele mai copleșitoare, să rămân în picioare. Asta este ceea ce știu eu să fac. Poate, dacă vei veni și mâine, eu voi fi tot aici. Te vei putea odihni la umbra mea, iar frunzele mele îți vor proteja aripile de stropii de ploaie și te vor mângâia cu glasul lor blând, oferindu-ţi aerul pur pe care îl respiri şi pe care să pluteşti nestingherit. Iar toate florile, împreună cu iarba verde și deasă te vor ajuta să te plimbi nestingherit și să te simți acasă.

Fluturașul ascultă cu atenție cuvintele copacului, apoi îi răspunse liniștit: Da, Stejarule, ai dreptate! Acum îmi dau seama că niciodată nu m-am gândit ce aș face dacă tu, florile și iarba nu ați mai fi aici și ați zbura ca mine peste tot. Probabil că nu ne-am mai întâlni niciodată. Pfff, şi atâta aer curat de care ne bucurăm cu toţii mereu…! Cât de adevărat!

Celălalt copac oftă și adăugă: Chiar și atunci când mă tem pentru viața mea, mă simt liniștit că sunt cine sunt și primesc totul împăcat. Îți mulțumesc, fluturașule, că ne-ai vizitat. Poate vom fi și mâine aici.

A doua zi, un alai de aripioare multicolore veni să zburde de fericire alături de cei doi copaci și de frații lor, deasupra ierbii care se legăna și a florilor care îi îmbiau să le îmbrățișeze, dincolo de orice zgomot care mai apărea din când în când în apropiere. După câteva săptămâni, în acel loc apăru o bancă pe care se odihneau călătorii veniți să se încarce cu puterea și liniștea Stejarului și a întregii păduri.

© Iuliana APETRI, 2019

Realitatea gândirii: punct şi de la capăt

Realitatea gândirii: punct şi de la capăt

Prin tot ceea ce gândeşti, te apropii sau te îndepărtezi de tine.

Gândurile creează realitatea

Ceea ce gândim se reflectă în mod absolut asupra manierei în care acţionăm. Prin mintea noastră trec zilnic zeci de mii de gânduri, în funcţie de cât de preocupaţi suntem de diverse lucruri. Când ne odihnim mintea, suntem mai capabili să distingem gândurile care apar şi atunci conştientizarea lor este la îndemână. Schimbarea de atitudine şi comportament este posibilă numai prin eliminarea definitivă a gândurilor care ne ghidează viaţa în mod limitat şi destructiv. Există modalităţi de transformare în acest sens, care pot genera beneficii reale pentru cei care le aplică. 🧠

Necesitatea transformării

Până nu se schimbă complet paradigma veche de gândire, nu există rezultate concrete şi durabile, ci numai ameliorări temporare ale simptomelor. De pildă, fac o meditaţie, ascult muzică, fac yoga şi mă liniştesc într-o oarecare măsură. Însă, în fundal, gândirea nu s-a schimbat. Şi reiau comportamentele defectuoase atunci când apare un nou factor declanşator. Această frustrare apare foarte des la persoanele care merg la cursuri şi ateliere de dezvoltare personală în care doar se dezbat chestiuni legate de transformare. Adevărata schimbare este legată strict de procesul de conştientizare. 💡
Un stimul cât de mic poate dezlănţui o adevărată furtună. Uneori, de neoprit. Aşa se explică de ce uneori suntem uimiţi de comportamentele explozive ale unei persoane pe care o ştiam calmă, tolerantă, cu o atitudine constantă. Înainte de această ieşire, persoana respectivă a trecut de mai multe ori prin situaţia care o deranja. Însă, stimulul fiind suficient de mic, ea a ascuns acest lucru. În clipa în care s-a umplut paharul, ea va manifesta acel comportament care este direct asociat tiparului de gândire care o determină să reacţioneze într-un anumit fel în situaţia respectivă. Felul în care gândeşte o obligă să se supună unui anumit tip de reacţie. 🌀

Gânduri – emoţii – acţiuni

Individul poate percepe realitatea numai pe baza informaţiilor la care are deja acces. Adică poate, de fapt, recunoaşte aspecte deja existente în banca lui de date. Ceea ce vine ca noutate spre el primeşte accesul de la trecerea la un nivel superior de conştienţă.
Triada indisolubilă gânduri – emoţii – acţiuni se transformă odată cu transcenderea acestui nivel. Toate aceste forme reprezintă trăirea pe care un om o are la un moment dat, într-o anumită circumstanţă. Când cineva vorbeşte pe un ton ridicat, cei din jur pot reacţiona în moduri complet diferite. Ceea ce poate însemna o uşoară stare de uimire pentru unul, poate fi o stare de iritare pentru altul, iar pe altcineva îl poate bloca de-a dreptul, acesta din urmă nereuşind să mai poată urmări conlocutorul. Aceste diferenţe dintre modurile de reacţie sunt efectele tiparelor de gândire ale acelor persoane. 🧘‍♀️

Tiparele de gândire

Configuraţia gândurilor noastre este rezultanta dintre experienţele proprii şi informaţia genetică moştenită. Tot ceea ce s-a petrecut în existenţa noastră, conştient sau nu, lasă o amprentă asupra modului în care gândim, asupra felului în care trăim emoţiile asociate şi asupra manierei în care ne comportăm. 💇‍♀️
Când ne exprimăm prin cuvinte, prin timbrul vocii, prin tonalităţi şi prin gesturi într-un stil anume, o facem în acel mod pentru că informaţiile pe care le deţinem despre acel aspect al realităţii ne condiţionează. Este bine de reţinut faptul că în peste 90 la sută din cazuri, reacţiile noastre se manifestă inconştient. 🗣
Gândurile se succed cu rapiditate în mintea noastră şi suntem nevoiţi să luăm decizii, mai mult sau mai puţin semnificative, şi apoi trecem la fapte. Când reacţionăm, totul este invizibil conştientului nostru. În momentul în care începem să fim atenţi la ceea ce ne trece prin minte, să depistăm emoţiile care ne străbat şi să ne identificăm comportamentele, vom reuşi să deschidem tot mai mult poarta conştientului către inconştient şi să numim necunoscutul. 🔎
Misterul propriei fiinţe zace în Marea Inconştientului. Corabia Conştientului navighează pe aceste ape şi se supune mareţiei sau liniştii valurilor, presiunilor şi zgomotului care o conduc fără oprire. Ceea ce schimbă plutirea lină sunt ploile, furtunile, nebulozitatea, direcţia şi viteza vântului, presiunea atmosferică. Valurile li se supun. 💚☀️🌈
© Iuliana Apetri – 2019
Sursa foto: © Kellepics (Pixabay)
Sănătatea minţii: startul unei vieţi sănătoase

Sănătatea minţii: startul unei vieţi sănătoase

Dorinţa de a avea o viaţă sănătoasă, în pace, bucurie şi armonie, ne aparţine tuturor. Indiferent cine suntem şi cum considerăm că este viaţa, ne dorim să fim fericiţi şi sănătoşi. 💚💚💚

Undeva, în interiorul nostru, pulsează o rază de speranţă că, undeva, cândva, viaţa noastră poate fi mai bună, mai îndestulată şi mai mulţumitoare. Încercările dificile ne îndepărtează de acest vis sau ne apropie tot mai mult.

Sănătatea minţii este necesară pentru ca fiecare dintre noi să trăiască în pace şi armonie. Dar care este pragul dintre a te manifesta ca un om sănătos la cap şi cel în care nu ai control asupra acţiunilor tale?

A manifesta sănătatea mentală presupune:

– a trăi în acord cu armonia divină;
– a fi aliniat la ritmurile naturii;
– a acţiona cu înţelegere şi iubire faţă de toţi ceilalţi;
– a te manifesta cu integritate;
– a nu răni intenţionat sau neintenţionat;
– a elimina orgoliul din gândirea şi acţiunile proprii;
– a acţiona dintr-un plan superior al conştiinţei.

Perspectivele minţii

Pentru a înţelege ce înseamnă să fii sănătos la minte, este necesar să recunoaştem modul în care este organizată mintea noastră.

1 – Aceasta are o parte înnăscută, conectată la Sinele nostru Superior, care se manifestă prin ceea ce numim „intuiţie”. Ea este cea care „ştie” mereu, dintr-o sclipire, care este calea potrivită a Sufletului. Este foarte greu, chiar imposibil, să ne ascultăm acea subtilă voce interioară, dacă suntem plini de credinţe negative care ne îngrădesc libertatea de a trăi şi de a visa. Pare uşor să faci alegerea sufletului, dacă vocea raţiunii este copleşitoare. 😍

2 – Partea cognitiv-raţională, cea specific umană, care analizează totul şi care este o sumă imensă de constructe mentale. Acestea sunt convingeri pe care le-am adunat în câmpul nostru genetic de când a apărut omenirea pe Pământ. Este un cumul de credinţe, tipare culturale şi opinii individuale care s-au generalizat până au devenit „literă de lege” pentru noi. În urma experienţelor traumatice de altădată, mintea noastră ne-a salvat prin construirea unor mecanisme de apărare. Până vom deveni conştienţi de acestea, vom reacţiona automat în situaţii similare din viaţa noastră. Vom face un lucru ferm convinşi că acea acţiune este singura potrivită şi valabilă. 🤓

Transformarea înseamnă acţiune

Orice transformare la care visăm este legată de felul în care ne gândim că este viaţa. Aşadar, ce gândeşti despre viaţă, oameni, despre cum sunt toate acestea şi cum ţi-ai dori să fie? Este posibil să ai multe aspiraţii şi să realizezi că pare imposibil să le îndeplineşti. Visezi cu Sufletul larg deschis, iar Mintea îţi întrerupe visarea cu capcanele care îţi demonstrează imposibilul. 🧚‍♀️

Ce este de făcut? Pentru a dobândi sănătatea minţii, este necesar să identificăm aceste gânduri limitatoare şi să ne deschidem mintea către noi perspective. Este evident că nu putem avea o viaţă diferită cu gândirea pe care am avut-o până acum. Există o sumedenie de tehnici, metode, exerciţii şi strategii prin care putem face asta. Ca să fim „sănătoşi la cap”, trebuie să dizolvăm cauza care ne-a făcut să percepem realitatea în mod distorsionat. Noi credem despre un lucru că este într-un anumit fel, pentru că asta am trăit cândva, aşa ni s-a spus sau pentru că aşa am fost învăţaţi. Primul pas către schimbarea gândirii este să verificăm, să punem sub lupă şi la îndoială tot ceea ce ştim. Astfel, aflăm dacă acele lucruri se mai potrivesc pentru noi acum, dacă ne servesc cu adevărat la ceva şi dacă ne sunt utile în viaţa pe care ne-o dorim. 👀

Mens sana pentru viaţa visurilor tale

Dictonul latinesc cu care am crescut, Mens sana in corpore sano, este la fel de actual şi astăzi. Curăţarea minţii de balastul vechi şi depăşit este o condiţie fundamentală pentru a pune bazele unei minţi sănătoase. Manifestările mentale discordante au intensităţi diferite şi toate au drept cauză experienţe traumatice din trecut. Indiferent de puterea cu care se manifestă simptomele acestor suferinţe, vindecarea lor ne ajută să folosim partea raţională a minţii pentru a construi fără repere distructive şi instabile. Adică să luăm decizii fără frica nesănătoasă şi să căutăm mereu soluţii care acum ni se par imposibile sau la care nici nu putem să visăm. Acestea nu sunt miracole, ci o manifestare firească şi continuă a unui nou mod de a percepe lumea şi viaţa, cu o gândire sănătoasă, aliniată la un nivel superior de conştiinţă. 🏆

Sursa foto: Geralt (Pixabay).

© Iuliana Apetri (2019)

Comunicarea: de la intenție la manifestare

Comunicarea: de la intenție la manifestare

Pe cât de atrăgător este domeniul comunicării, pe atât este de provocator. Ceea ce pare simplu la suprafață, conține o sumedenie de aspecte sofisticate care fac din comunicare cel mai complex fenomen al vieții umane. 🧐

Procesul de comunicare pleacă de la intenția unui emițător care îi transmite un mesaj unui receptor, prin intermediul unui canal specific. 👫
Când alcătuiește mesajul, emițătorul folosește o anumită limbă și un anumit limbaj, pe care receptorul le cunoaște, la rândul lui. 👥
Emițătorul poate utiliza un bagaj cultural propriu, iar receptorul poate înțelege mesajul numai dacă are și el același bagaj cultural. Dacă receptorul nu (re)cunoaște unul sau mai multe dintre aceste aspecte, atunci mesajul va fi distorsionat, răstălmăcit și va crea confuzie. 😶

Cum comunicăm

De foarte multe ori, spunem ceva și nu suntem deloc înțeleși. După eforturi serioase de a clarifica ce am vrut să spunem de fapt, suntem epuizați și iritați. 🤔

Când comunicăm, ne exprimăm verbal, paraverbal și nonverbal, adică folosim cuvinte, tonul, timbrul, modulațiile și volumul vocii, gestica și mimica feței. Pe cele mai multe dintre acestea le folosim inconștient.
De exemplu, îi putem spune copilului: “Vino mai repede la masă!” pe un ton amenințător, care îi poate stârni frică sau îi putem spune același lucru pe un ton mai calm, care nu îl va speria, ci va fi pronunțat la fel cu alte afirmații, precum: “Mâine seară mergem cu toții în parc.” sau “Afară este soare.”. 🗣

Calmul induce siguranță

Dacă folosim un ton calm, atunci ajutăm relația dintre noi și copil să meargă armonios. Dacă acesta se simte amenințat, atunci reacționează din frică în ceea ce face și mâncarea pe care o va mânca va fi îmbibată cu teamă și amenințări, cu dorința de a scăpa de ceva și nu de a se hrăni. Deci, se hrănește cu frică, nu cu ce are în farfurie. 👶
De aici, reținem că este foarte important cu ce intenție spunem un anumit lucru. Modificarea tonului vocii poate aduce o reacție diferită la celălalt. El se poate simți confortabil și în siguranță, dacă vorbim pe un ton calm, sau se poate simți tensionat și poate reacționa cu furie, dacă se simte amenințat. 👄

Cu toții căutăm să ne simțim înțeleși și iubiți necondiționat. Este ceea ce urmărim în comunicarea zilnică. Fie că este vorba despre familia noastră, partenerii, prietenii sau colegii noștri, atunci când reușim să ne facem înțeleși, am cucerit deja o redută importantă în relația respectivă. Ne simțim învingători. 🏆

Cele mai dese neînțelegeri în comunicarea cu cei din jur țin de exprimarea neclară și de viziunea diferită pe care o avem despre lume.
Fiecare om are propria percepție despre viață.
Chiar dacă am trăit în același mediu cu altcineva, bagajul genetic și unicitatea noastră ne fac să privim lumea într-un mod diferit. De aceea, atunci când spunem ceva care pentru noi pare familiar și de la sine înțeles, pentru celălalt poate părea ciudat și complet aiurea. În astfel de situații, pot apărea conflicte uriașe de la aspecte banale, numai pentru că așa crede fiecare că este realitatea pentru el.

🎯 CUM depășim aceste obstacole:

– să fim foarte clari în exprimare;
– să explicăm de ce afirmăm acel lucru;
– să spunem de ce este important pentru noi acel lucru;
– să îl întrebăm pe celălalt ce a înțeles din ce am spus;
– să întrebăm ce își dorește celălalt să afle ori să facă;
– să oferim confort și siguranță, nouă și celorlalți, prin ceea ce spunem;
– să fim coerenți cu gândurile, sentimentele și acțiunile noastre, să exprimăm adevărul cu iubire și compasiune.

Comunicarea este cea mai frumoasă și mai la îndemână unealtă pentru a ne înfrumuseța și îmbogăți viața. Cu cât suntem mai atenți la ceea ce spunem, cu atât relațiile noastre sunt mai armonioase. Așadar, să facem din comunicare o încântare! 🤩☀️🌈

© Iuliana Apetri (2019)

Evoluţia: atracţie sau frustrare?

Evoluţia: atracţie sau frustrare?

Pe calea transformării noastre, întâlnim oameni diferiţi, aflaţi pe trepte de evoluţie specifice, şi învăţăm câte puţin de la fiecare, întru reamintirea a cine şi ce suntem, de fapt. De fiecare dată, suntem atraşi de persoane şi activităţi care ne pot oferi bucurie şi vindecare, pentru a ne găsi confortul în frumuseţea propriei existenţe. Evoluţia noastră are loc în trepte şi cuprinde trăiri de la cele mai simple, până la cele mai complexe, toate menite să ne ajute să ne (re)descoperim şi să ne manifestăm aşa cum am fost creaţi.

Însă, în tot acest timp, multe experienţe ne trimit în spaţii rigide, în care ne simţim vinovaţi şi frustraţi că nu suntem suficient de buni şi de performanţi, că nu suntem în rând cu olimpicii din jurul nostru care evoluează mai repede decât noi. Nu este şi nu trebuie să fie aşa! Acesta este o perspectivă egotică şi provine din nerecunoaşterea propriei măreţii şi a faptului că suntem, fiecare, o strălucire unică şi magnifică.

Putem evolua simţindu-ne în siguranţă cu ceea ce trăim. Ne putem accepta sentimentele, fără a avea nevoie de foruri exterioare care să ne judece performanţele şi paşii pe care îi facem. Ideea este să ne simţim confortabil cu eforturile pe care le depunem pentru a creşte şi a învăţa, nicidecum de a ne simţi vinovaţi şi condamnaţi la insuficienţă de către cei din jur.

Fiecare face ce poate, cât şi când poate. Acesta este ritmul firesc şi aşa funcţionează cel mai bine pentru fiecare. Nimeni nu poate spune mai bine decât noi înşine care este acest ritm de evoluţie, pentru că este un lucru intim. Ne-am obişnuit să delegăm puterea personală tuturor şi să nu ne asumăm măreţia. Aşteptăm, nenatural, să ne spună altcineva cât de valoroşi suntem, iar asta este tot o perspectivă a egoului. El vrea lăudat şi să se simtă valorizat când se compară cu alţii. Totodată, aceasta este şi o latură a copilului interior care a suferit odinioară şi acum caută validarea prin care să se simtă acceptat şi iubit.

Viaţa este plină de greutăţi, de provocări, de experienţe care ne bulversează până nu mai ştim bine pe ce lume trăim, în anumite momente. Acestea sunt suficiente pentru a şti că avem nevoie să ne şi simţim bine, să creăm cât mai multe împrejurări în care să gustăm bucuria şi entuziasmul, în care să fim convinşi că viaţa merită trăită. Când totul este trist şi greu, ne piere cheful de viaţă. Momentele grele ne invită să curăţăm balastul limitărilor greoaie. Acest lucru ne permite să ne descătuşăm de suferinţe şi drame şi să facem loc noului să se manifeste.

Evoluţia conştientă implică muncă, detaşare şi distracţie. Este însăşi definiţia vieţii. O viaţă tulbure şi lipsită de voie bună este suficient de tristă, cât să fugim departe de ea.

 

Cum îţi dai seama ce ţi se potriveşte?

Când îţi place ceva şi îţi face bine, te duci cu drag, cu nerăbdare, cu entuziasm şi cu bucurie, fiind încredinţat că acolo eşti în siguranţă şi ceva, încă nu ştii ce, îţi va fi de folos. Adică asculţi chemarea inimii.

Dacă eziţi, te duci fără să ai prea mult chef şi faci asta pentru că mintea ta spune că trebuie să o faci, atunci pune-ţi mai multe întrebări legate de ce te motivează cu adevărat să faci acel lucru. Poate descoperi că răspunsul vine din egoul tău, vrei să fii mai breaz decât alţii, mai performant, iar fundalul acestei atitudini competitive este frustrarea că, de fapt, nu te simţi suficient de bun şi de valoros. Este o manifestare firească a minţii limitatoare, care devine inutilă când înţelegem că suntem unici şi valoroşi, orice ar fi, pentru că aşa am fost creaţi.

Cum te simţi când decizi tu ce este mai bine pentru tine, când alegi ce îţi place şi îţi susţii punctul de vedere, fără a te lupta cu tine şi cu ceilalţi ca să te impui?

Te-ai întâlni în spaţiul tău sacru cu libertatea proprie, cu iubirea necondiţionată pe care ai ales să o accesezi. Ţi-ai da voie să te iubeşti şi să te accepţi aşa cum eşti, fără teama că cineva sau ceva din afară te-ar face să te simţi nepotrivit şi ţi-ar invalida puterea şi valoarea.

În realitate, nu ne fugăreşte nimeni nicăieri. Ceea ce urmăm, de fapt, este chemarea propriului suflet. Şi depinde de noi să îi ascultăm cererile şi să îl umplem de frustrare sau de bucurie. Suntem acolo unde am ales să fim, în stadiul potrivit cu înţelegerea noastră asupra vieţii şi a lumii din acel moment.

 

Alege calea inimii

Foarte mulţi oameni evoluează acum conştient. Fiecare se află pe treapta lui. Nu ştim care este şi nu este treaba noastră să judecăm evoluţia şi paşii nimănui. Noi trebuie să ne vedem de calea proprie, de munca noastră şi de cum ne simţim de fiecare dată când facem ceva pentru noi. Pe măsură ce facem acest lucru, legea atracţiei ne conduce către oameni şi situaţii care ne sunt de folos pentru a evolua.

În acest proces evolutiv, există tendinţa multora de a-şi etala cunoaşterea şi de a-i subjuga pe ceilalţi cu bagajul lor cognitiv, însă aceştia acţionează din perspectiva vindecătorului care îi ajută pe alţii şi nu se ajută pe el însuşi. Simţim asta de fiecare dată când cineva ţine musai să-şi impună părerea şi să fie ascultat cu orice preţ. Când cineva insistă, mulţumeşte-i pentru grijă şi alege numai experienţele care te fac să te simţi în siguranţă şi confortabil cu inima ta. Nu forţa nimic, pentru că poţi pierde o lecţie importantă. Şi nu vrei să-ţi ratezi experienţele, pentru acestea sunt tocmai darurile care te ajută să creşti şi să înveţi cu adevărat.

Nu te obligă nimeni, în afară de fricile tale, de teama că nu eşti destul de bun şi că nu faci suficient de mult. Respiră profund şi alege activităţile care îţi fac realmente plăcere şi îţi aduc bucurie. Elimină presiunea că trebuie să faci ceva ca să îi mulţumeşti pe ceilalţi. Tu eşti prima persoană din viaţa ta care are nevoie de atenţie. Într-o stare şubredă, nu poţi fi de folos nimănui. Şi cu cât eşti mai puternic şi mai stabil, cu atât îi poţi sprijini mai mult pe cei din jur, atunci când îţi solicită acest lucru. Cale senină şi bucurie, Călător Frumos!

Autor: © Iuliana Apetri

De ce avem nevoie de autocunoaştere

De ce avem nevoie de autocunoaştere

Dacă ne întreabă cineva: “Vrei să te cunoşti mai bine decât acum?”, este foarte posibil să răspundem în mod automat: “Sigur că Da!”. Şi, totuşi, foarte rar suntem tentaţi să dăm curs acestei direcţii. Ceva din noi se opune, într-un mod imperceptibil. Acel mecanism de apărare înoată în subconştientul nostru. Suma gândurilor guvernate de frică se postează în faţa dorinţei de schimbare ca un scut solid, impenetrabil. Trăim acel paradox al faptului că dorim să facem ceva, dar nu putem, fără să fim conştienţi de motivul real al rezistenţei interioare. O parte din mintea noastră ne spune un lucru, iar o altă parte se agaţă de o dorinţă înăbuşită de a evada din acea constrângere, mânată de chemarea inimii.

Cum funcţionează creierul

Pe scurt, ceea ce am înregistrat ca trăire într-un anumit moment al vieţii, acum sau altădată, constituie deja o experienţă. Aceasta are un anumit rezultat şi capătă o anumită semnificaţie. Interpretarea calităţii acelui fragment de realitate ne conduce către o abordare pozitivă sau negativă a acelui tip de situaţie.

De pildă, dacă am trecut pe o alee şi ne-a speriat serios apariţia bruscă şi lătratul zgomotos al unui câine, vom păstra amintirea acelui moment în celulele noastre. Totul se configurează în mintea noastră în funcţie de cele mai intense emoţii şi gânduri pe care le-am trăit atunci. Dacă ne-am speriat foarte tare, este posibil să evităm să mai mergem vreodată prin acel loc sau să ne mai apropiem de vreun câine.

Căile neuronale care se formează în acel moment elaborează o strategie prin care să facem faţă dramei teribile, ca să supravieţuim. Este o funcţie primordială pe care o activează în automat, fără ca noi să avem vreun răgaz în desluşirea paşilor care se succed atunci. Uneori ne împotmolim instantaneu în vâltoarea covârşitoare a clipei, simţurile îngheaţă, mintea se blochează şi nu mai apucăm să concretizăm o acţiune clară şi salvatoare. Iar timpul petrecut în starea de frică sau de spaimă, oricât de scurt ar indica pe ceas, pare să fie fără sfârşit. Alteori trecem rapid la acţiunea următoare, căutând să evităm şi să ascundem senzaţiile de frică, dezorientare, panică sau furie. Însă acestea nu dispar de la sine, ci mocnesc în interior, până când un stimul exterior asemănător ne dă târcoale din nou. Atunci retrăim drama dintâi, într-o formă nouă, şi o putem chiar îmbogăţi cu emoţii noi şi convingeri care vin să întărească percepţia deja clădită.

Nu întotdeauna ştim care este cauza fricii.  Dacă este ceva care ne revine în amintire, atunci este uşor să decriptăm datele contextuale. Însă, dacă nu ne amintim nimic şi ne confruntăm numai cu comportamente inexplicabile, suntem în faţa unui necunoscut major, care ne învăluie intimidant. Prin exerciţiul constant al conştientizării, eliminăm treptat reverberaţiile trecutului, oricât de sumbre ar fi acestea.

Generalizarea experienţei

Când trecem printr-o anumită dramă, avem tendinţa de a o generaliza, considerând că experienţele care urmează sunt similare cu prima. Este o capcană în care ne împiedicăm foarte uşor. Şi este dificil de remarcat când şi cum facem acest lucru, deoarece reacţiile noastre se manifestă ca automatisme, fiind generate de subconştientul propriu. Aici se află rădăcina gândurilor, emoţiilor şi a comportamentelor noastre.

De fapt, nu toate aleile sunt periculoase şi nu toţi câinii ne ameninţă viaţa. Este numai înregistrarea unui eveniment nefericit, care s-a cuibărit în mintea noastră şi ne condiţionează deciziile şi acţiunile viitoare. Este incredibil să descoperim cât de nesemnificative pot deveni anumite reacţii pe care le-am împuternicit cu o însemnătate mai mare decât era necesar.

Creierul are o capacitate extrem de performantă de a ne ţine în viaţă şi de a ne orienta către soluţiile cele mai uşoare, pentru confortul nostru. Face tot ce este posibil pentru a ne feri de suferinţă. Şi are dreptate, pentru că, altădată, când a depistat un pericol, a dezvoltat un mecanism prin care să ne poată feri ulterior de astfel de şocuri şi spaime. În acel moment, maşinăria mentală complexă a inaugurat un plan de supravieţuire foarte performant care, atunci când sesizează că pândeşte un pericol, activează un program prin care să evităm acel pericol.

Evitarea împiedică vindecarea

Experienţa neprocesată complet se aşterne ca un văl de suferinţă şi incertitudine în mintea noastră, iar această construcţie devine foarte rigidă atunci când vrem să experimentăm în mod diferit acea realitate. Prin urmare, dacă vrem să trecem din nou pe acea alee, fără să ne mai temem de vreun pericol, este necesar să determinăm creierul să perceapă diferit acel context. Dacă în experienţa dintâi teama a fost uriaşă şi nu i-am putut face faţă, atunci va fi nevoie să contracarăm frica teribilă printr-un nou mod de gândire în acel tip particular de situaţie. Acesta va atrage emoţii noi, care să ne permită să trăim confortabil o situaţie similară, fără să mai activăm fricile copleşitoare din corpul nostru.

Este evident faptul că suferinţa şi durerea pot fi bulversante şi copleşitoare, pentru fiecare dintre noi. A trăi cu aceste poveri nu ne ajută deloc. Dimpotrivă, ne apasă din ce în ce mai mult, pentru că timpul nu intervine terapeutic, ci este nevoie de un act voluntar propriu.

Noi decidem când şi dacă vrem să ne simţim altfel, să trăim altfel, să avem relaţii mai constructive şi benefice, să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară. Cu cât fugim mai mult de tabloul mental cu aleea şi câinele care ne-au amprentat traumatic, cu atât acumulăm o cantitate din ce în ce mai mare de frică în noi. Şi devine din ce în ce mai greu să scăpăm de ea.

Noi decidem când şi dacă vrem să mergem din nou pe acea alee, fără teama că poate apărea oricând un câine care să ne sperie cu lătratul său. Mai mult decât atât, putem căuta alei noi, pe care ne place să descoperim experienţe inedite, conştienţi de faptul că orice eveniment care apare poate trece, fără să ne obosim corpul cu derapaje emoţionale dramatice.

Gândirea orientată spre autocunoaştere

Autocunoaşterea presupune să ne dezvoltăm abilitatea de a depista gândurile care ne apar în minte şi care ne sabotează sau ne ajută, în fiecare clipă. Ca să deblocăm modul vechi de gândire, mai întâi este necesar să îl descoperim şi să îi înţelegem ramificaţiile. Apoi, în deplină cunoştinţă de cauză, putem struni mintea către configuraţii inedite şi creative, care ne conduc pe o cale a expansiunii şi ascensiunii, către căi nebănuite ale vieţii.

Aşa cum este important să fim atenţi la hrana care ne alimentează corpul fizic, tot aşa este important să ne îngrijim de calitatea şi sănătatea gândirii. Este un exerciţiu dificil uneori, pentru că presupune să ne asumăm responsabilitatea asupra propriei vieţi şi să nu-i mai blamăm pe alţii sau să invocăm conjuncturile nefaste pentru că ne-au tulburat armonia. Autoresponsabilizarea vine însă la pachet cu luciditatea mentală şi cu împăcarea sufletească. Aşa că merită orice efort!

© Iuliana Apetri, 2019

—————————-

© Copyright – Drepturile de autor permit împărtăşirea acestor informaţii cu precizarea explicită a sursei.

Trăirea sufletului îndrăgostit

Trăirea sufletului îndrăgostit

Ce provocare este să fii îndrăgostit! Nu mai ştii cine îţi propui să fii şi nici nu prea te mai interesează. Nu mai contează ce statut ai şi nici ce ziduri ai ridicat între tine şi lume, ca să te aperi de durerea de a fi rănit. Toate se evaporă cu o viteză uluitoare. Rămâne o bucurie imposibil de descris în cuvinte, în care te regăseşti numai cu simţirile tale, cu dorinţa de a fi mereu acolo, în Prezent, şi de a savura fiecare fărâmă de realitate care ţi se oferă. Este ceva ce nu crezi că se va putea sfârşi vreodată. Simţi că zbori, ai curajul nebunesc de a face lucruri pe care nu le-ai face în mod obişnuit, ai o pasiune devoratoare şi nestăvilită pentru viaţă şi vezi partea bună şi frumoasă a lucrurilor. Porneşti dezlănţuit către orice provocare, iar lucrurile par să se desfăşoare cu mult mai multă uşurinţă, decât în monotonia apusă. Realizezi, pentru o clipă minusculă, că ceea ce vezi este o plăsmuire a minţii, o fantezie plăcută care te vrăjeşte să observi numai ceea ce îţi place, ce ai nevoie şi ce îţi doreşti. Însă alegi să păstrezi vălul iluziei jucăuşe şi să te afunzi tot mai mult în bucuria nemărginită. Este firesc să vrei să înoţi mereu în acest ocean al iubirii, pentru că acolo te întâlneşti cu Dumnezeu. În acea trăire intensă de exaltare atingi punctul culminant al regăsirii Esenţei tale Divine. Te reîntâlneşti cu Bucuria De A Fi. Atunci vrei să păstrezi acea stare pentru totdeauna.

Dilatarea timpului

Dacă am putea expanda acele momente unice pe termen mult mai îndelungat, am putea simţi acea Iubire pe parcursul întregii vieţi, fără atât de multe întreruperi de ritm. Alternanţele de la bucurie imensă la suferinţă ne fac să fim mereu în alertă, cu gândul că oricând se poate pierde voia bună şi că ne putem scurge în pământ de tristeţe. Linia de mijloc poate fi conturată prin conştientizarea faptului că Lumina şi Întunericul joacă o piesă cu mai mulţi actori, în care putem alege să fim regizori sau spectatori sau chiar să jucăm rolurile personajelor. Putem comuta de pe un statut pe altul şi o facem. Însă, în final, ajungem să ne mulţumim cu rolul de spectator, din care putem observa fără patimă şi ataşament tot ceea ce se petrece. Fie purtăm măştile, fie le dăm jos, în fiecare moment vrem să ne conectăm la ceea ce este real şi profund în inima noastră. Ne temem atât de mult de Iubire În Toată Manifestarea Ei, încât o respingem şi o traducem în aşa fel încât să se potrivească nevoii de a ţine controlul asupra evenimentelor în care ne aflăm. Mai mult decât atât, este imposibil să înţelegem Iubirea Necondiţionată cu o minte liniară. Această mărginire înseamnă limitarea la nevoile proprii, în care percepem iubirea ca pe necesitatea de a fi cu cineva, de a construi ceva sau o limităm la sexualitate.

Bucuria de A FI

Dimensiunea Iubirii Necondiţionate este Acceptarea cu Bucurie a Tot Ce Există, într-un spaţiu interior şi exterior nouă, în care ne simţim mereu ocrotiţi şi în siguranţă, unde ne putem plimba nestingheriţi şi în care ne simţim mereu ca Acasă. Este locul în care suntem Noi Înşine, fără povara egoului de a ne aşeza pe un soclu predefinit şi rigid. Este Libertatea de a ne extinde aripile şi de a ne înălţa Sufletul în Înaltul Infinit. Este dezlănţuirea Creativităţii şi preluarea rolului de Creator care este capabil să edifice lumi dincolo de hotarele minţii. Când ne mişcăm în acel spaţiu sublim, nici nu ne mai putem problema de a fi în siguranţă, ci Suntem, pur şi simplu. Aceste definiţii explică, atât cât este posibil, inexplicabilul şi imposibilul din mintea în care încă se strecoară frica şi neputinţa. Ceea ce ne limitează prelungirea sentimentului liniştitor al Iubirii este faptul că mintea tridimensională este incapabilă să proceseze frecvenţele înalte ale Iubirii Necondiţionate, spre deosebire de inimă, care sesizează imediat undele Iubirii. Tot ce poate face este să traducă acest spaţiu sublim în termenii nevoilor. Iar pentru că aceste nevoi ascund frici şi neîmpliniri, ne resemnăm în faţa extazului nepământean. Când curăţăm mintea de tiparele învechite, facem loc manifestării plenare a Iubirii. Atunci va putea şi mintea să traducă vibraţiile sublime ale Iubirii.

Printr-un simplu salut plin de Iubire, Entuziasm şi Voie Bună poţi deschide o inimă posomorâtă. Ea tresare când simte valurile Bucuriei, pentru că recunoaşte natura divină dincolo de orice programare raţională. Putem profita de orice conjunctură care ne permite să ne reconectăm la Esenţa noastră. Suntem Bucurie şi Aşa este hărăzit: să ne întoarcem, mai devreme sau mai târziu, tot în acest Spaţiu Infinit Al Bucuriei. Este Iubire atunci când simţi că se deschid Cerurile şi că poţi cuprinde neantul, că orice s-ar întâmpla, nimeni şi nimic nu îţi poate tulbura sau lua această stare. Dansezi şi cânţi, în gând, pe drum, în casă, la masă, priveşti în zare rătăcit în scenarii optimiste, râzi cu poftă şi atragi seninul în toate imaginile mentale. Vrei să ştii acum cum este? Ascultă o melodie plăcută, veselă, zglobie şi urmăreşte cu atenţie cum ţi se deschide inima. Dansează! Sufletul tău abia aşteaptă.

Când intrăm pe tărâmul inefabil al Iubirii Necondiţionate, ne conectăm la Divinitatea A Tot Ce Există. Acolo ne întâlnim cu Bucuria De A Fi Noi înşine. Când ne îndrăgostim, suntem capabili să vedem totul prin ochii iubirii, ai Creatorului şi ne îndrăgostim, de fapt, de noi înşine. Sămânţa noastră divină străluceşte atât de puternic, încât ne arată drumul spre Acasă. Să păstrăm această stare este cel mai preţios lucru. Să rămânem îndrăgostiţi în Spaţiul Infinit al Creaţiei şi al Iubirii ne face să ne simţim uşori şi detaşaţi, într-o contemplare extatică a Frumuseţii care ni se desfăşoară treptat, din ce în ce mai mult, în faţa ochilor. Să fim îndrăgostiţi presupune să ne deschidem inima şi să renunţăm la canoanele strâmte ale fricilor mentale, pentru a ne putea lăsa purtaţi de valurile Speranţei şi ale Bucuriei. Înseamnă să eliminăm controlul şi judecata, autoînvinovăţirea şi ruşinea, toate aceste scheme mentale care ne încorsetează inima şi care au drept şef propriul Ego.

Ce alegem să trăim

Identitatea ne obligă să fim într-un anumit fel şi să acţionăm într-un anumit mod, însă Conştiinţa ne deschide orizonturile şi ne permite să dizolvăm orice constrângere a fricii, pentru a trece dincolo de ceea ce este comod şi la îndemână, ce ştim deja. Pentru că dincolo de aceste graniţe induse sălăşluieşte tot ceea ce căutăm, de fapt. Totul poate fi reconfigurat, însă mintea nu ştie asta. O putem învăţa. Sigur vrem să o facem. Iar experienţa îndrăgostirii este un exemplu pe care neuronii noştri îl pot folosi pentru a formula noi posibilităţi. Nu este necesar să pierdem ce avem, ci putem clădi constelaţii noi, mult îmbogăţite, în care păşim treptat, cu entuziasm. Ne putem îndrăgosti oricând, oriunde, de oricine, de orice. Contează că am ajuns la noi, că am gustat din Bucuria Divină, că ştim cum vrem să ne simţim şi să ne asumăm conştient misiunea de a savura în mod constant această trăire. De restul se ocupă Universul.

© Iuliana Apetri – 2018

Fericirea vine la pachet cu responsabilitatea

Fericirea vine la pachet cu responsabilitatea

Uşor sau greu de acceptat, fericirea este o lucrare personală, o muncă pe care fiecare alege să o facă în maniera sa proprie şi pe care o onorează în fiecare clipă prin ceea ce gândeşte, simte şi face în toate situaţiile de viaţă. Alegerile sunt decizii personale care necesită implicare şi perseverenţă, curaj şi responsabilitate, iubire şi respect şi care ne apropie sau ne îndepărtează de fericirea pe care o căutăm.

Cine este nefericit, nu poate face pe altcineva fericit

Dacă o persoană se confruntă cu temeri, frici, traume, neînţelegeri, neîmpliniri, frustrări, convingeri neproductive, va reuşi să le proiecteze cu succes asupra celor pe care îi întâlneşte, considerându-i responsabili şi vinovaţi de propria nefericire, fără a fi conştientă de acest lucru. Va folosi aceeaşi oca pentru a măsura totul după bunul plac şi pentru a croi experienţele prin care trece după chipul şi asemănarea gândurilor şi emoţiilor sale. Acest fapt creează o inegalitate între bagajul psiho-afectiv al individului respectiv şi al celor cu care interacţionează. Persoana asupra căreia se proiectează are, la rându-i, propriile proiecţii, pe care le materializează, gândind despre celălalt că nu o iubeşte, că nu o place sau nu o preţuieşte suficient, simţind neîmplinire, nesiguranţă, neîncredere, ezitare. Rezonanţa dintre cele două personaje deviază şi se ajunge la neînţelegeri, dezamăgiri, frustrări, incertitudine, ură, ruşine, furie, greaţă ş.a., în cazul unuia sau amândurora.

Asumarea propriului adevăr

Dacă persoana nu reuşeşte să conştientizeze rădăcina, manifestarea şi efectele trăirilor sale, ea poate rămâne captivă într-un cerc vicios al vinovăţiei şi blamării. Dacă intensitatea nefericirii ajunge până la depresie, atunci persoana respectivă devine imună la experienţa şi trăirile celorlalţi, căutând, cu orice preţ, să îşi satisfacă propriile dorinţe şi nevoi. În acest caz, individul poate părea lipsit de empatie, iar acţiunile sale pot fi receptate ca dureroase, nemiloase şi neînţelese de către cei din jur. Poate ajunge chiar până la a-l respinge pe celălalt, pentru că nu a fost capabil să îi satisfacă nevoile şi să îl scoată din „butoiul cu melancolie”. În final, totul se reduce la pierderea încrederii din partea amândurora: cel care proiectează consideră, în subconştient, că celălalt nu îl poate mulţumi, că nu este suficient de bun pentru el, pentru că nu a fost în stare să îi şteargă suferinţa din inimă, iar cel asupra căruia s-a proiectat nu se poate relaxa şi nu se poate implica deplin, pentru că nu se simte în siguranţă. Puterea iubirii nu este suficient de mare pentru el, aşa cum, în cazul primului, puterea iubirii nu a fost suficient de mare pentru a-i diminua sau vindeca suferinţa sufletească.

 

Soluţia salvatoare este schimbarea conştientă

Din acest carusel individul poate ieşi numai atunci când admite, cu credinţă şi sinceritate, faţă de sine însuşi, că propria gândire poate fi îndoielnică, iar comportamentele sale nu sunt neapărat cele mai adecvate în anumite conjuncturi. Pare atât de simplu, nu-i aşa?! Pe de o parte, pare uşor, pe de alta, poate fi destul de greu. Partea uşoară este că semănarea îndoielii în ceea ce priveşte convingerile şi trăirile personale este primul pas către manifestarea propriu-zisă a schimbării. Partea dificilă este că educaţia, experienţa şi orgoliul o împiedică să acceseze resursele utile în acele momente. Educaţia – pentru că persoana respectivă a fost învăţată, într-un fel sau altul, că trebuie musai să obţină ce vrea, altfel riscă să fie nefericită. Experienţa – pentru că, de fiecare dată când a trecut prin situaţii similare, ceilalţi au fost responsabili şi au făcut-o să sufere (mama, tata, fraţii, surorile, alte rude, educatorii, prietenii, iubiţii/iubitele, soţul/soţia etc.). Orgoliul – pentru că nu reuşeşte să escaladeze propriul zid, cel pe care l-a construit atunci când a clădit lumea (prin educaţie şi experienţă) după propriul calapod, cu certitudinea că tot ce nu se potriveşte este nedemn de ea şi de fericirea ei. Prin urmare, singurele opinii şi experienţe valabile sunt ale persoanei însăşi, ea tinde să aibă mereu dreptate şi nu acceptă (sau o face destul de anevoios) părerile şi experienţele diferite ale celorlalţi. Alimentarea orgoliului menţine persoana într-o stare de judecată, de blamare şi vinovăţie, ceea ce o îndepărtează de înţelegerea profundă şi autentică a realităţii. Practic, în loc să perceapă lucrurile aşa cum sunt, aceasta îşi creează o imagine deformată asupra unei situaţii şi o etichetează cu proiecţiile propriei nefericiri. În loc de asta, poate alege să facă un pas înapoi pentru a putea observa clar cum stau lucrurile. Dacă este nevoie, chiar doi paşi sau mai mulţi. Perspectiva se schimbă, cu siguranţă.

Comunicarea cu sinceritate şi curaj poate salva relaţii

Este un lucru aparent simplu, însă poate fi greu de depăşit pragul verbalizării propriilor gânduri şi sentimente. Dacă cineva se află, de pildă, într-o situaţie în care se simte subestimat şi neînţeles de către celălalt, când acesta pare să manifeste, totuşi, o anumită putere asupra sa, intră pe o cale unde resursele proprii par a fi insuficiente pentru a face faţă.

Se trezeşte în imposibilitatea de a se putea exprima, se poate bloca la nivelul comunicării de sine şi al comunicării cu celălalt. Exprimării emoţiilor este o adevărată terapie. Mai mult decât atât, poate asigura împlinirea şi creşterea spirituală a fiinţei, aducând sinele către propria lumină şi putere. Cu iubire şi respect, cu grijă şi responsabilitate faţă de experienţa şi viaţa celuilalt, dacă spui ce simţi şi ce gândeşti, dacă exprimi cu voce tare trăirile reale, poţi vindeca o relaţie, poţi mângâia sufletul celuilalt, poţi alina durerea din inima sa. Curajul de a spune ce simţi şi ce gândeşti cu adevărat este vital atunci când vrem să construim relaţii sănătoase şi de durată.

Nimic nu rezistă dacă este clădit pe piloni falşi şi pe aparenţe în loc de lucruri solide. Puterea personală şi cea a unei relaţii se pot dobândi atunci când ceea ce gândim, ce simţim şi ce facem se află în armonie, iar orice urmă de frică se resoarbe de la sine. Teama de a fi judecat pentru ce simţi şi pentru ce gândeşti despre celălalt poate distruge puntea de comunicare dintre doi oameni şi poate contamina relaţia până la încheierea neplăcută a acesteia. Ambii parteneri trebuie să îşi asume responsabilitatea asupra propriei atitudini şi numai prin împărtăşirea trăirilor, dorinţelor şi nevoilor se poate anula efectul nedorit al relaţiilor nefericite. Când cineva reuşeşte să elimine gândurile disforice şi emoţiile neplăcute, atitudinile şi comportamentele nedorite, liniştea sufletească se aşterne de la sine

Afirmaţii utile pentru a gestiona astfel de situaţii la nivel mental:

  • Eu sunt capabil/ă să dau naştere unor situaţii noi şi benefice pentru mine şi pentru cei din jur.
  • Mă iubesc, mă accept şi mă iert aşa cum sunt, cu toate punctele mele forte şi cu toate punctele mele slabe.
  • Mă iubesc, mă accept şi mă iert exact Aici unde sunt Acum.
  • Viaţa mea este plină de bucurie şi creez acum numai situaţii pozitive şi sănătoase, sub toate aspectele.
  • Aleg acum să trăiesc numai acele experienţe care îmi aduc bucurie şi linişte interioară.
  • Îmi iubesc şi îmi respect viaţa, viaţa mă iubeşte şi mă respectă pe mine.
  • Permit acum emoţiilor mele să caute drumul către linişte şi bucurie.
  • Eu Sunt înconjurat şi ghidat Lumină.
  • Eu Sunt Iubire.
  • Eu Sunt Pace.
  • Sunt creatorul propriilor mele gânduri.
  • Gândurile mele sunt pline de iubire, lumină, iertare, bucurie şi armonie.

Repetarea afirmaţiilor pozitive cu regularitate, zilnic şi de mai multe ori pe zi, poate schimba, pur şi simplu, maniera în care gândim. Pot dispărea, aproape insesizabil, gândurile neproductive şi pot apărea altele noi. Ne putem da seama de acest lucru atunci când observăm că facem faţă în situaţii în care, în trecut, nu ne-am fi descurcat deloc. Devenim mai puternici şi mai siguri pe noi, abordăm situaţiile dificile cu mai multă forţă şi certitudine, ne menţinem echilibrul interior cu mai multă uşurinţă.

© Iuliana Apetri, 2015

7 chei pentru bună dispoziţie

7 chei pentru bună dispoziţie

Reţeta bunei dispoziţii este uşor de pus în practică atunci când îţi doreşti cu adevărat să schimbi ceva în bine în viaţa ta. Şi există suficiente ocazii pentru a face acest lucru. Cel mai important este să faci PRIMUL PAS pentru a dobândi o stare de bine: poţi învăţa ceva nou, poţi ieşi cu prietenii, poţi citi o carte bună, poţi călători, poţi face un lucru temerar sau poţi face sport. Orientarea atenţiei către ceea ce îţi aduce bună dispoziţie este o practică utilă şi necesară pentru a face faţă provocărilor zilnice. Alege ce prim pas ţi se potriveşte, în funcţie de starea ta, de momentul zilei, de inspiraţie, de intuiţie.

1 – Zâmbeşte mai mult.  Mai mult decât o dată pe zi. Zâmbetul tău îţi influenţează starea de spirit, iar starea ta îi contaminează şi pe cei din jur. Dacă tu ai o stare bună de spirit, ceilalţi te vor urma şi vor intra, la rândul lor, într-o stare de bună dispoziţie.
 
2 – Ascultă muzică. Ritmurile potrivite te vor ajuta să îţi schimbi starea, să obţii o doză de optimism potrivită pentru activităţile în care eşti antrenat. Fă-ţi o listă cu melodiile preferate şi ascultă-le de fiecare dată când lucrezi. Împrospătează şi schimbă de câte ori ai nevoie de altceva, de alt ritm, de altă stare.
 
3 – Visează cu ochii deschişi. Stabileşte-ţi scopuri înalte pe care să le aduci oricând, cu uşurinţă, în faţa ta. Ce îţi doreşti? Construieşte o imagine cu tine într-un viitor frumos, plin de lumină şi care să fie o realizare a ta. Plasează-te mental într-un context în care tu ţi-ai împlinit visul şi în care radiezi bucurie, încântare, efervescenţă, linişte sufletească, sentimentul de a fi reuşit, de a fi împlinit.
 
4 – Creează gânduri pozitive. Singurul remediu pentru stările depresive este optimismul. Acesta ia naştere numai dintr-o atitudine pozitivă a ta faţă de tine, faţă de lume, faţă de viaţă. Eşti ceea ce gândeşti. Schimbă modul de a gândi şi viaţa ta se va schimba.
 
5 – Fă-ţi prieteni. Interacţionează cu cât mai multă lume, fă-ţi relaţii, prieteni noi, ieşi din casă şi uită de lâncezeala de pe canapea. O plimbare în aer liber, o ieşire cu cineva drag te pot ajuta să ieşi din starea care îţi blochează resursele.
 
6 – Fă mişcare. Câteva minute pe zi de gimnastică pot fi foarte benefice chiar dacă le faci singur acasă. Totul este să le faci. Porneşte radioul sau pune câteva melodii care te mobilizează şi pune muşchii în mişcare. Mintea va urma corpul, te vei simţi mai relaxat şi mai binedispus pentru că dai voie energiei să circule, eliminând blocajele.
 
7 – Roagă-te. Vorbeşte cu îngerii, păstrează şi dezvoltă relaţia cu divinitatea. Ai încredere în forţa uriaşă care te îndrumă în fiecare clipă, chiar dacă nu realizezi mereu acest lucru. Meditează. Ia-ţi câteva clipe în care să fii relaxat şi în care să reuşeşti să te detaşezi de tine, de griji, de lume. Lasă-te în voia respiraţiei tale din ce în ce mai line.
 
Eşti binecuvântat/ă!
© Iuliana Apetri, 2014
Farmecul schimbării

Farmecul schimbării

Atunci când esti conştient că frica de schimbare este suficient de mare şi decizi că nu mai vrei să trăieşti asta, ai opţiunea de a aşeza lucrurile într-o perspectivă optimistă. de cele mai multe ori, termenul „schimbare” ne sperie, pentru că realizarea acestui proces cere renunţarea la un anumit confort de care avem parte în prezent. Până la crearea noului confort, avem nevoie să ne simţim în siguranţă şi să ne dăm voie să ne predăm vieţii.
Este ceva ce nu merge aşa cum vrei?
Este ceva ce ar putea fi mai bine decât acum?
Este nevoie de mai multă linişte şi bucurie în inima ta?
Ei, bine, dacă răspunsul ar fi „Da”, la măcar una din aceste întrebări, atunci să ştii că în viaţa ta este loc de mai bine. Mai bine decât este acum.
Întotdeauna este loc de mai bine. Însă, important este să reţinem că acest salt la „mai bine” poate fi unul controlat. Adică, alegerea este conştientă şi poate fi gestionată de propria persoană, astfel încât gestionarea situaţiilor inedite poate fi mult mai uşoară decât dacă persoana respectivă s-ar lăsa în voia sorţii şi ar lăsa nehotărârea şi nesiguranţa să preia controlul.
Este atât de la îndemână să te complaci în prezentul „mulţumitor”, încât ajungi chiar tu, la un moment dat, să spui că „este bine aşa”, pentru că frica de a-ţi asuma schimbarea este atât de copleşitoare, încât mai bine renunţi înainte să porneşti la drum… În această etapă, avantajele prezentului perimat sunt mai mari decât avantajele pe care le poate oferi schimbarea, dacă aceasta ar avea loc.
Gândeşte-te puţin ce ar putea însemna schimbarea pentru tine. Câte lucruri noi ţi se pot întâmpla, câte persoane noi şi plăcute poţi cunoaşte, câte conjuncturi favorabile ţi se aştern în cale, cât de încântat poţi să fii pentru că faci mai multe lucruri pentru tine decât făceai odinioară. Şi chiar dacă te confrunţi cu situaţii şi oameni care nu sunt neapărat pe placul tău, este important să le poţi face faţă fără prea mult efort emoţional.
Preţuieşte fiecare clipă pentru că aceasta te ajută să te transformi şi să pătrunzi în lumina a spiritului tău, acolo unde liniştea, echilibrul şi bucuria se întâlnesc şi te apropie de conştiinţa divină universală.
Ascute-ţi simţurile şi:
– recunoaşte scuzele pe care le inventezi de fiecare dată când schimbarea bate la uşă;
– începe cu un prim pas care să te conducă spre rezultate oricât de mici;
– schimbă ceva în programul tău;
– observă de câte ori spui că nu poţi şi nu vrei să faci ceva pentru tine;
– fii optimist;
– obişnuieşte-te cu fiecare schimbare importantă, pe rând;
– descoperă care sunt posibilele efecte ale refuzului de a accepta schimbarea.
Acestea sunt măcar câteva repere care te pot ajuta să accepţi schimbarea în toate formele ei. Dacă îţi faci timp pentru a afla răspunsurile, ai şanse ca lucrurile din viaţa ta să fie în controlul tău şi deschizi poarta către autocunoaştere. În clipa în care te descoperi, când îţi dai seama cât de multe resurse ai la dispoziţie şi de care nu eşti conştient, când realizezi cât de multe poţi să faci şi câtă bucurie încape în viaţa ta, câtă inspiraţie şi voie bună împărtăşeşti celorlalţi, atunci cu siguranţă vei putea admite că schimbarea are un farmec deosebit, pe care abia aştepţi să îl savurezi. Chiar dacă aceste certitudini apar, de obicei, în viitor.
Te-ai obişnuit cu ideea?
© Iuliana Apetri, 2014